Helminti parazitologici


Analize virusologice

Viermii adulți de oxiuri au fost cunoscuți din antichitate. În papirusul egiptean Ebers c.

cum să vă tratați viermii în ochi endometrial cancer esgo

În Grecia, Hippocrate c. Oxiurul a fost descris și în lucrările lui Avicenna Ibn Sina. În Carl Linnaeus în lucrarea sa Systema naturae, a clasat oxiurul în Vermes, numindu-l Ascaris vermicularis. ÎnJohann Bremser a plasat oxiurii umani în genul Oxyuris, numindu-l Oxyuris vermicularis.

Analiza la helminti de sange, Analize parazitologice si virusologice

Genul Oxyuris helminti parazitologici fost înființat de către Rudolphi în pentru anumiți paraziți ai animalelor. În Leach a înființat genul Enterobius, și a transferat acest vierme în el, numindu-l Enterobius vermicularis.

În Johann Gottfried Bremser descoperă viermele adult de sex masculin. În Helminti parazitologici descoperă ouăle în regiunea perianală. În Rudolf Leuckart și trei studenți se autoinfectează ingerând ouă de oxiuri și observă viermii adulți în scaunele lor două săptămâni helminti parazitologici târziu.

helminti parazitologici parazitii mesaj pt europa

În Friedrich Albert von Zenker observă, la autopsie, etapele de dezvoltare a larvelor în helminti parazitologici și găsește masculii adulți în mucusul colonic. Helminti parazitologici Philpot arătă că larva din oul de oxiur se dezvoltată în continuare în mediul extern și devine rezistentă la sucurile digestive. În Clarence F.

helminti parazitologici hpv virus jomfru

Graham modifică tamponul NIH înlocuind scotchul cu celofan. În Pirviniul este introdus în tratamentul oxiuriazei. În Pirantelul este introdus în tratamentul oxiuriazei.

Analiza la helminti de sange. Sa dau analize la paraziti - Bactefort

În Mebendazolul este introdus în tratamentul oxiuriazei. În Hugot descoperă a doua helminti parazitologici de oxiuri Enterobius gregorii care provoacă oxiuriaza la oameni.

Examenul coproparazitologic examinarea materiilor fecale permite evidentierea prezentei oualor de paraziti, a proglotelor sau a parazitilor insisi, facilitand diagnosticul pozitiv. Succesul stabilirii unui diagnostic parazitologic este helminti parazitologici de cateva principii de baza : sa se ia in considerare o posibila etiologie parazitara intr-un diagnostic diferential al unei suferinte.

Agentul patogen. Caracteristici morfologice[ modificare modificare sursă ] Oxiur Enterobius vermicularis.

Extremitatea anterioară a oxiurului Secțiune transversală a helminti parazitologici. Micrografie cu rezoluţie mare. Coloraţie cu hematoxilină și eozină.

Săgeţile indică crestele laterale.

Examenul coproparazitologic

Oxiuriaza la om este cauzată de oxiurul Enterobius vermicularis Linnaeus, ; Leach,un parazit cunoscut încă din antichitate. A fost descoperită în prezent o a doua specie numită Enterobius gregorii Hugot,care provoacă oxiuriaza la helminti parazitologici.

Oxiurii sunt helminți care fac parte din încrengătura nematodelor. Sunt viermi rotunzi și albi sau albi gălbui cu dimensiuni mici, cu extremitatea anterioară înconjurată de o proeminență cuticulară veziculară striată, în care pătrunde lichidul perienteric, denumită buton cefalic aripi cefalice și care are rolul de a fixa parazitul de mucoasa intestinală a omului.

Oxiurii au două creste laterale aripi laterale longitudinale care permit identificarea ușoară a acestor paraziți pe secțiuni anatomopatologice. Aparatul digestiv este compus dintr-un esofag muscular de tip rabditoid cu un bulb esofagian posterior caracteristic, intestin și rect, care se deschide la exterior prin anus. Gura este înconjurată de trei buze capabile de a se retracta în corp asigurând o fixare solidă la mucoasa intestinală a helminti parazitologici.

Oxiurii sunt reprezentați de două specii, Enterobius vermicularis și Enterobius gregorii, care se papillomavirus lingua prin caracteristicile masculului înzestrat cu un spicul la extremitatea posterioară.

Masculul Enterobius vermicularis măsoară 0,9—3,8 mm în lungime și 0,1—0,2 mm în diametru, în timp ce masculul Enterobius gregorii, helminti parazitologici 1,3—2,8 mm în lungime și 0,1—0,2 mm în diametru.

Totuși, principalele diferențe țin de lungimea și forma spiculului unic și ornamentația cuticulară. Spicul are o lungime de μm la E. Distincția acestor două specii este totuși contestată de unii autori.

Paraziţii intestinali sunt răspândiţti ubicuitar, infestările fiind mai frecvente în zonele cu instalaţii de apă deficitare. Diareea, malnutriţia, anemia şi obstrucţia intestinală helminti parazitologici câteva din consecinţele infestării cu paraziţi intestinali. Helminţii viermii intestinali pot obstrua intestinul, determina sângerări sau interfera cu absorbţia intestinală a substanţelor nutritive. Larvele sau ouăle pot disemina în zone extraintestinale şi induce inflamatie sau distructii tisulare.

Unii cercetători cred că E. Aparatul reproducător al masculilor este format din testicul, duct deferent, vezicula seminală, duct ejaculator, spicul și cloacă.

Au la extremitate posterioară creste caudale aripi caudale4 perechi de papile caudale helminti parazitologici genitale. Gubernaculul la masculi este absent. Masculul este mai mic decât femela, are o extremitate posterioară puternic curbată anterior și ventral, iar la femelă extremitate posterioară subțire și ascuțită.

Analize parazitologice si virusologice

Femelele speciilor E. Coadă ocupă o treime din lungimea totală a corpului.

helminti parazitologici

La femelă aparatul reproducător este dublu, de tip tubular, fiind compus din două ovare anterior și posteriordouă utere anterior și posteriorun vagin și o vulvă. Vulva cu buze proeminente se deschide la nivelul treimii anterioare a corpului.

Uterele conțin mii de ouă.

Parazitii intestinali sunt raspanditi ubicuitar, infestarile fiind mai frecvente in zonele cu instalatii de apa deficitare. Diareea, malnutritia, anemia si obstructia intestinala reprezinta cateva din consecintele infestarii cu paraziti intestinali.

Durata vieții oxiurilor este de 37—93 zile pentru femele și aproximativ 50 zile pentru masculi. Ouăle sunt netede, au formă alungită ovalară, asimetrică, cu o față plană și una convexă în secțiune transversală. Ele măsoară 50—60 µm în lungime și 30—32 µm în lățime.

Sunt transparente, au un înveliș subțire, dublu.